” Sunt tigan, dar nu din acela rau ”

Stiti voi momentele acelea in care esti cu gandul in alte parti si intr-o fractiune de secunda zambetul iti apare pe fata in urma unei intamplari iesita din cotidian?

Mi-a fost dat astazi sa traiesc si eu un moment asemanator, in autobuzul local, linia 19- ce merge pe la Spitalul Judetean. Dar sa va povestesc:

Urc ganditor in autobuz in statia de la Poli 2, imi iau bilet si ochesc un loc in spate langa usi. Merg grabit si ma asez cu aceeasi stare (nu stiu la ce ma gandeam dar era ceva ravasit probabil) si imi arunc ochii pe geam sa vad ce se mai intampla prin oras. La nici 5 minute, aud o voce pitigaiata de copil discutand cu inca un pasager, o doamna draguta:

– Tu calatoresti singur, nu iti este frica ?

– Nu ca eu sunt mare si nu imi este frica.

– Dar unde mergi tu?

– La spital la mami si la tati, ca e mami operata si tati nu poate sa plece de langa ea si eu… (doamna speriata il intrerupe)

– Pai si tu de ce esti in autobuz nu mai ai frati surori?

– Eu am fost sa imi iau blocul de desen si cartea de romana ca mie imi place sa citesc si i-am cerut voie. Dar eu am sotie.

– Cum adica ai sotie? Mergi la scoala undeva?

– Da am sotie, o cheama Melina si am si telefon pe care l-am primit de la un domn ce mi-a cumparat un desen. Mie imi place sa merg la scoala pentru ca vreau sa ma fac doctor, sunt tigan, dar nu din acela rau ,eu nu sunt ca cei care fura in strainatate si ne fac de ras!

(m-am ridicat de pe scaun uimit sa vad despre ce este vorba, plin de apreciere si consternare)

– Imi puteti da un servetel pentru ca ale mele s-au terminat, va rog.

– Poftim!

– Va multumesc.

– Stai sa iti dau niste banuti sa mai ai, poate iti trebuie (incepand sa isi caute in geanta portofelul).

– Nu, multumesc nu imi trebuie, insa stiti ce va rog, imi puteti da un covrig pentru ca mi-ati facut pofta si mie imi plac cei cu susan.

– Cum sa nu, poftim!

Cum va spuneam am ramas uimit, ma asteptam sa fie o persoana in toata firea, insa era vorba despre un copil de vreo 6-7  anisori, imbracat precat, cu niste addidasi rupti in picioare, pantalonasi tociti de vremuri si un hanorac mai mare decat el, cu urme de iaurt sau laptic in colturile gurii, privire cristalina si mandra. Tinea in mana strans o plasa cu un bloc de desen si o carte de romana. Era averea lui- cunoasterea si dorinta de a evolua si de a realiza ceva in viata! A coborat in zona spitalului cu fruntea sus, lasandu-ne pe toti cu gura cascata. Atunci mi-am dat seama cat de mic pot sa fiu si cat de multe lucruri marunte conteaza in viata.

Bravo copile! Sa te ajute Dumnezeu sa ajungi unde iti doresti si sa nu te atinga nimeni si nimic, sa nu iti intunece acea privire cristalina plina de curaj, iubire si intelepciune. Iti multumesc pentru ca ai aparut in acelasi autobuz si sunt mandru ca te-am insotit, chiar si pret de 10 minute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *